Jean-Noël Kapferer, despre „Crime, anchete și zvonuri”:
„(…) Când o afacere trenează sau se complică, o armată de ziariști e trimisă la fața locului să compenseze lipsa de informație reală, procedând la propria anchetă. Suspansul trebuie întreținut cu orice preț, trebuie să se ajungă la un adevărat foileton. Iată că oferta și cererea de informație se întâlnesc în modul cel mai fericit. Microfoanele înregistrează cele mai mici șoapte sau bârfe, care altminteri ar fi rămas în stare latentă. Difuzate milioanelor de receptori – telespectatori sau cititori – ceea ce nu era decât bârfă localizată devine informație națională. Astăzi, mai mult ca oricând, se ciocnesc trei drepturi fundamentale: dreptul la informație al publicului, dreptul acuzatului (prezumția de nevinovăție) și, în sfârșit, dreptul Justiției de a ancheta în liniște pentru a scoate adevărul la lumină. Se creează un conflict între două forțe – procurorul care știe dar nu are dreptul să declare nimic pentru a păstra secretul anchetei și ziariștii cărora li se cere să spună totul, ei neștiind de fapt nimic. Momentan, mediile de informare sunt cele care cîștigă. Dar, din lipsă de informație, apelează la zvonuri – această piață neagră mereu gata să-și ofere serviciile, dar și să manipuleze” („Rumeurs. Le plus vieux média du monde”, Éditions du Seuil, 1987).